Noul SUV Dacia  

Posted by Chiriac Paul in , ,

           După nenumărate speculaţii, fotografi spion cu viitorul SUV Dacia realizate în diverse locaţii, cu maşina mai mult sau mai puţin camuflată, iată că un român a reuşit să surprindă în imagini şi interiorul primului SUV al mărcii autohtone, în timpul unor teste efectuate în Italia.



 

Din fotografii se poate observa că automobilul se aseamănă, la interior, cu Sandero. Aceasta era piesa care lipsea din puzzle-ul primului SUV Dacia, după ce au apărut mai multe imagini, chiar şi fără camuflaj, ale maşinii. Vehiculul urmează a fi lansat la jumătatea anului viitor, şi va fi prima Dacie, din actuala colaborare cu Renault, ce nu va mai fi construită pe platforma Logan.

Maşina va avea la bază platforma lui Nissan Qashqai, va măsura, în lungime, 4.50 metri şi va putea "adăposti" chiar şi şapte pasageri. Asta deoarece SUV-ul Dacia va fi disponibil în două versiuni de caroserie: una obişnuită, cu cinci locuri, şi a doua alungită cu aproximativ 20 de centimetri, ce va oferi şapte locuri.

Windows 7, pe tarabe înainte de lansarea oficială  

Posted by Chiriac Paul in , , ,

              Intr-o piata din Shanghai,false telefoane iPhone si difuzoare Bose sunt expuse spre vanzare alaturi de copii ale sistemului de operare Windows 7, cu cateva zile inainte de lansare, relateaza Reuters.

"Ce versiune doriti? Ultimate? Normala? În limba engleză ori Chineza?". Acestea sunt intrebarile pe care le adreseaza unul dintre vanzatori, aratand cu mandrie spre gramada de cd-uri din cutii nemarcate, albe.

    Microsoft se pregateste de lansarea, in intreaga lume, a noului sau sistem de operare, insa chinezii au posibilitatea de a achizitiona versiuni piratate ale Windows 7, incepand din aceasta luna, pentru doar 3,23 dolari, o mica parte din pretul de 320 de dolari, ce urmează a fi perceput pentru S.O. in Asia. In Europa, pretul sistemului de operare se va situa in jurul valorii de 200 de euro.

     Windows 7 necesita un procesor de minim 1GHz, 32 de biti (x86) sau 64 de biti (x64), RAM de 1GB (32 de biti) sau de 2GB (64 de biti), spatiu pe disk de 16GB (32 de biti) sau 20GB (64 de biti) ti un procesor de grafica DirectXŽ 9 cu driver WDDM 1.0 sau mai mare.